Senatorii dezbat marți dimineață, în plen, proiectul de lege privind Roșia Montană

Senatorii dezbat marți dimineață, în plen, proiectul de lege privind Roșia Montană
Publicat: 18/11/2013, 20:27
Actualizat: 18/11/2013, 20:27

Senatorii dezbat marți, în plen, proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România, pentru care comisia specială comună a propus un raport de respingere.

Decizia a fost luată de conducerea Senatului, anunțul fiind făcut de vcepreședintele Cristian Dumitrescu.

Ședința va începe la ora 9.00, sesiunea de declarații politice fiind amânată pentru săptămâna viitoare.

Întrebat de ce s-a renunțat la dezbaterea, anterior, a proiectului la Comisia economică și la Comisia pentru administrație publică, el a răspuns că un proiect de lege poate să intre în plen și fără raport dacă raportul nu a fost depus la timp sau nu a fost finalizat în termen.

„Dacă o lege poate să intre în plen fără raport și se dezbate în plen, cu atât mai mult poate să intre în plen cu un raport făcut de o comisie specială, la care au participat toate grupurile parlamentare, care a fost o comisie foarte transparentă. Nu există temei legal să spunem că nu se îndeplinește o procedură parlamentară”, a subliniat senatorul PSD.

Acesta a spus că este vorba doar despre „o variantă mai scurtă”.

„Nu se încalcă în niciu fel regulamentul, e perfect acoperit din punct de vedere procedural, ba chiar aș putea spune că e decizie înțeleaptă, pentru ca să terminăm cât mai repede printr-un vot, să arătăm că nu avem nimic de ascuns, ci, din contră, că dorim să finalizăm cât mai repede această procedură”, a mai declarat Cristian Dumitrescu.

El a spus că proiectul a fost programat pentru marți dimineața pentru a acorda suficient timp pentru dezbaterea raportului comisiei speciale.

„Probabil, se va stabili un timp rezonabil la propunerea preșdintelui de comisie, care va fi împărțit în așa fel încât fiecare dintre grupurile parlamentare să își poată exprima poziția față de raportul de respingere”, a precizat el.

„S-a lucrat foarte mult în această comisie, raportul este unul extrem de consistent, deci dezbaterea va fi poate mai deosebită, mai lungă decât în mod normal”, a completat el.

Senatul va dezbate acest proiect de lege, care are caracter organic, în calitate de primă Cameră sesizată.

Termenul de adoptare tacită a acestui proiect de act normativ este 27 noiembrie.

Comisia parlamentară specială a respins, în 11 noiembrie, cu 17 voturi „pentru” și două abțineri, proiectul Guvernului privind exploatarea minieră de la Roșia Montană.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum